Răsfoiri...

La 1.776 metri înălţime pe Vârful Grappa, zac 22.910 soldaţi cunoscuţi şi necunoscuţi ce s-au luptat în cel ce a fost Primul Război Mondial.

Un război ce, ca toate războiaiele, a fost inutilă, dar vrută de Imperatori, pentru că trebbia să aducă ordine între popoarele deja supuse;popoare ce au greşit doar pentru că doreau libertatea şi indipendenţa. Aşa, cu aceste prospective, începe un nou secol, al-XX-lea, ce ar fi trebuit să fie un secol modren, dar ce, până la urmă, este ca toţi ceilalţi:””sângeros”. La răsăritul unei noi istorii, tinereţea cea bună a Europei, este chemată la război. Mulţi au fost tineriice nu s-au mai reîntors acasă: si-au lăsat viaţa pe câmpul de luptă şi doar umile cruci au rămas în amintirea lor; dar pentru mulţi din aceşti tineri destinul a fost şi mai cruent şi numele lor nu este nici scris, săraci soldaţi necunoscuţi…

Muntele Grappa este un “Munte Sacru” pentru popoarele din Europa , pentru că aici ura s-a stins şi a lăsat spaţiul său la iubirea ce a creat un mare simbol de pace: sub norii din cerul din Grappa, de la 1935 se ridică Monumentul unde sunt adunate umilele rămăşiţe a prietenilor şi a inamicilor uniţi în singura îmrăţişare a morţi.

Monumentul din Grappa:partea italiană*

Fiecare erou este îmormântat cu capul către patria sa: italiani către sud, iar “inamici” austro-maghiari către nord, către patriile lor îndepărtate. Şi, având în vedere că moartea ne face pe toţi egali, mormintele sunt toate egale, fiecare cu numele său, dacă are un nume; iar cei ce un nume nu au, pe mormânt au scris un simplu: “Necunoscut”. În sectorul rezervat la armatele austro-maghiare, există un loc foarte particolar. Este mormântul soldatului Peter Pan.

Un soldat ce şi-a făcut onoare slujindu-şi patria şi lăsându-şi tânăra viaţă la Col Caprile. Peter Pan este un nume ce nu trece înobservat, pentru că este acelaşi al personajului născut din stiloul autorului James Matthew Barrie, ce povesteşte despre un copil ce nu vroia să devină adult, ce locuieşte pe insula ce nu există şi ce se luptă contra Capitain Hook.

Multe coincidenţe leagă aceşti doi Peter Pan: personajul din basm se naşte în 1897, aşa ca soldatul Peter Pan; personajul din basm trăieşte pe insula ce nu există, soldăţelul dinVârful Grappa provine dintr-un oraş,“Ruszkabŕnya”, ce nu se reuşeşte a localiza.

Sectorul austro-ungar din Grappa*

În scheda soldatului scrie aşa: « Péter Pan, născut pe 21 august 1897 la Ruszkabŕnya Krassň-Szörčny, Ungaria, al-30-lea Regiment Fanteria Honved, a-7-ea Companie. Mort pe câmpul de luptă pe 19 septembrie 1918 la Col Caprile,1.331 metri înălţime ».

Nu are niciun grad acest soldat, este un simplu şi neînsemnant soldat din armata imperială, un necunoscut ce trebbia să fie doar  un număr, dar ce, din causa numelui ce avea , este aproape un erou şi, ca Peter Pan-ul din basm, ne va face să zburăm în ţara lui, în acel necunoscut oraş unde mama sa aştepta reîntoarcerea sa…degeaba. Peter Pan, un nume afascinant ce a împins pe cineva să depună pe mormântul său acele mici flori de câmp.

Dar sunt misteriose şi aceste flori. Ziua o mână generosa le depone, dar Alpini în fiecare seară le iau, atunci, cine depune florile de câmp ce Alpini găsesc la răsărit pe mormântul lui Peter Pan?

Fluivii de cerneală s-au vărsat şi a curs liberă fantezia, ca să poată să se nască basmul modern a lui Peter Pan ce reuşeşte încă să facă pe mici şi mari să viseze, pentru că este din totdeauna simbolul visurilor de pace şi frăţie.

Mormântul lui Peter Pan

Mâini miloase

În Battaglia del Solstizio(“lupta solstiţiului”), şi trupele maghiare din al-30-lea Honved, a-7-ea Fanterie, i-au poziţie la Col Caprile, o colină pietrosa din muntele Grappa, ce este întors către Canal di Brenta; ordinul este de a doborî linea italiană sau de a nu ceda niciodată la poziţie inamică.

Printre aceştie soldaţi din armata magiara există şi un tânăr soldat ce cu Ungaria nu are nicio legătură, ba nu e nici maghiar, dar orăşelul său a fost supus Ungarici, aşa că a fost nevoit la înrolare.

Acest soldat se numeşte Peter Pan.

Este 19 septembrie 1918. Bombardamentul italianilor din Col Beretta a început de dimineaţă şi este îndreptat direct către Col Caprile.

La maghiari ce nu au pistole, nu rămâne decât de răspuns focului cu pistoalele ce se găsesc prin zonă şi de a se ascunde unde se poate, pentru că mercenarii împuşcă tot ce se mişcă.

Lapide che ricorda la presenza della Croce Rossa in Grappa*

Târziu după masa focul se opreşte şi pe acest câmp de luptă din Col Caprile rămân 6 soldaţi: sergentul din Fanteria austriaca Dymar Gustav, 4 soldati din Honved (Bognaz Jozséf, Nagy Jozséf, Pan Péter, Vindeker Jakob) şi austriacul Bartas Daniel.

În aer se simte mirosul pulberi de pistol şi acel miros de moarte ce se simte doar după o luptă; vaietele răniţilor se aud până în fumdul văii, mulţi dintre aceştia au încercat degeaba să ajungă până la poziţiile lor, împlorând ajutor şi, în acea limbă caudata şi de neînţeles pentru inamic¸poate s-au rugat ori au înjurat acel urât moment, dar ştiu şi că trebiua să aştepte sosirea ajutoarelor.

Niciun coleg de luptă nu s-ar duce să-i ajute, din acea poziţie, aşa că cine este rănit după bombardamete, trbuie să aştepte italiani de la Crucea Roşie Americană.

Răniţi, după ce s-au vindecat, trebuie să meargă în închisoare; cel puţin este departe de bombe şi apoi doar speranţa de a sfârşi războiul rămâne.

Sfărşitul războiul este o speranţă ce toţi au de mult timp, dar nimeni, fie colegi sau inamici, nu are voie să exprimeze această dorinţă cu voce tare, ar fi considerat un rebel, cu un pluton gata să-l împuşte; în război trebuie doar  tăcut, executat şi…murit.

Acum toţi sunt obosiţi de a fi adunaţi pe aceşti munţi, unde, pe de-o parte trebuie evitat ca austro-ungari  să trecă de baricadă, pentru că ar ajunge la câmpie din Veneto şi după cine stie până unde ar ajunge; pe de-o altă parte trebuie să pedepsească italiani pentru că nu au respectat pacatele cu Austria şi Germania şi această trădare trebuie s-o plătească cu sângele.

Dar cine comandează este întotdeauna bine protejat, însă trupa, şi italiană, şi română, trebiue să sufere foamea, încearcă să supravieţuiască, nu numai la caduchi şi la boli, dar şi la aroganţa celor ce comandează.

Viena este prea departe ca să înţeleagă problemele trupei, aşa ca Roma;chiar dacă regele Victor Emanuel de Savoia a vizitat Muntele Grappa, nu a desigur ridicat moralul soldaţilor.

Oricum, se ştie că capitalele regatelor sunt întoteauna prea departe de adevăratele probleme ale trupei din linea întâi.

De la strada de pământ alb se ridică un nor de pubere albă: 4 sunt ambulanţele Crucii Roşii Americane ce de la Col del Miglio, trecând prin Valle dei Camini şi ajungând la Col Caprile, adună răniţi.

Soalele este către apus, dar este destaulă lumina pentru acest trist lucru.

Puţini Alpini sunt destali, nu sunt înarmaţi…nu trebuie arme pentru a deporta morţi.

Din înaltul poziţiei sale inamicul austro-ungar priveşte aceşti Alpini…nu zice un cuvânt, ştie cea ce fac şi în tăcere le mulţumeşte…

<<Vecio(vechiule), Vecio, - un soldat Alpin de nume Antonio, cheamă colegul său, Alpin-ul mai bătrân-uite acest soldat, mi se pare un copil!>>

<<Ce tot vorbeşti Toni,-răspunde Vecio, sub barba sa cea neagră- nu-mi spune că Împeratorul înrolează şi copiii!>>

După haine pare un maghiar, dar pare un copil>>.

<< Citeşte-i targa şi vei şti imediat!>>.

Antonio este obijnuit cu această indiferenţă şi între timp desface giaca maghiarului mort:

<< Vecio, priveşte, din buzunar i-a ieşit o flore uscată, poate acestui copil…soldat…plăceau florile, a conservat unu…poate vroia o amintire din aceste locuri!>>.

<<Eu cred că această floare l-a adus de acasă, nu vezi că aici în Grappa, cu bombele ce au aruncat, nu mai cresc flori, cu siguranţă este o amintire de acasă, nu vezi ce uscat şi vechi este; hai, pune-l unde a fost, uită-te cine este şi câţi ani are acest maghiar>>.

Tânărul Alpino desface cămaşa însângerată a soldatului, pentru că trebuie să citeacsă targa de la gât.

<< Vecio, este scris Pan Péter, 1897 Ruszkabŕnya - Krasso-Szoreny Magyar; are 21 de ani, nu ţi se pare ciudat că un soldat maghiar are un nume italian?>>

<<Ce?- urlă Vecio-Un nume italian?Este un trădător !>>.

<<Nu,-zice Vecio- nu vezi că-i născut la Ruszkabŕnya - Krassň-Szörčny,în Ungaria, cine ştii unde se găseşte oraşul cu numele acesta aşa de dificil?>>.

        <<Ai dreptate,-murmură Vecio-în Italia nu există niciun oraş cu acest nume…maghiar>>.

Adună corpul lui Peter, ce, cu siguranţă, ca toţi căzuţi în război, a murit înângerat, nu şi-a nici dat seama că murea.

Între timp ce o targă transporta soldatul unde sunt şi ceilalţi morţi, Antonio, care este în spate, observează soldatul şi zice:

<<Vecio, ştii că numele acestui soldat Peter Pan nu mi-e nou?…L-am deja auzit>>.

<<Sigurat că l-ai deja auzit, tu ştii să citeşti şi să scrii mai bine ca mine, nu ai citit niciodată istoria lui Peter Pan?>>.

<<Acum îmi amintesc, am citit prima numele şi nu mi-am dat seama că Pan Peter este şi Peter Pan; dar eu am citit acea poveste ce vorreste despre un copil ce nu vrea să devină om şi ce se luptă contra Capitain Hook! Vrei să vezi că acest Peter Pan este acelaşi din poveste şi că este aici pe Grappa ce se luptă cu Capitain Hook! Sigurat suntem noi italiani Capitain Hook al său>>.

<<Hai,-spune Vecio-mişcă-te şi nu te gândi la maghiar, mergem la cimitir, că imediat este întuneric>>.

Se urcă în ambulanţă şi se aşează lângă morţi pe care îi vor îngropa, din fericire azi sunt puţini, aşa că nu avem probleme de locuri; altă dată a trebuit să se urce pe acoperişul ambulanţei, ca să nu fugă pe jos.

Întorcându-se, numai cele 2 ambulanţe ce transportează cadaverele merg către Val Piana, unde se găseşte unu din cei 7 mari cimiteri din Grappa.

Când au ajuns la cimitir, Alpinul cel mai bătrân se adresează celorlalţi, zicând:

<<Amintiti-vă de a face lista cu tot cea ce găsiţi în buzunarele lor şi trimiteţi-le familiilor lor prin Crucea Roşie Americană şi ţineţi una din cele 2 tărguţe cu numele>>.

<<Vecio, lasă-l pe mâinile mele pe Peter Pan, îmi e simpatic acest copil soldat şi,-căutând în buzunarele soldatului mort, Antonio continuă să vorbească- văd că, pe lângă crenguţa, în buzunar mai era şi o scoică şi chiar şi o piatră albă, sigurat ceva îl leagă cu marea, dar această piatră albă, aşa de albă,sclipicioasă şi tăiată aşa de bine…nu înţeleg ce însamnă…nu înţeleg motivul>>.

Bani nu are, nu are nici măcar poza mamei sau a familiei oria iubitei, sigurat era un soldat sărac; ştii, Vecio, că în Imper mai sunt ţări sărace ca a nostra!>>.

<<Ştiu, ştiu…ce crezi? Am văzut prizonieri austro-ungarici ce mâncau bucăţile noastre de pâine; păcat că nu are nimic de trimis la familia sa, oricum lasă-i floarea , acea scoică şi pietruţa albă, ce mi se pare de marmură, la soldatul Peter Pan îi vor ţine comande pentru întotdeauna>>.

Un bătrân călugăr Franţiscan, preot militar, priveşte targa lui Peter Pan, citeşte “ortodox” Si zice:

<<Şi acesta este un sărac cristian, ce s-a dus în acest război tâmpit, mi se pare şi destul de tânăr>>.

Pe un caiet are scrise toate datele personale a soldaţilor îngropaţi în cimitirul din Val Piana şi scrie: « Pan Péter, născut pe 21 august 1897 la Ruszkabŕnya - Krassň-Szörčny, Ungaria, al-30-lea Regiment Fanteria Honved, a-7-ea Companie; decedut în luptă pe 19 septembrie 1918 la Col Caprile,1.331 înălţime, religie cristiană-ortodoxă ».

Alpini depun săracul corp a lui Peter Pan într-un coşciug de pin şi o pun lângă cele a colegiilor săi într-un  mormânt săpat azi; fac totul fără să vorbească, nu vreau să deranjeze somnul acestor soldaţi ce erau inamici.

Vechiul călugăr înşiră cu voce tare o rugăciune pentru morţi şi binecuvântează săracele resturi ale soldaţilor , între timp ce un cald soare de septembrie apune în spatele munţilor al Altopiano dei Sette Comuni(“dealul celor 7 comune”), lăsând spaţiu liber nopţi.

Şi, şi acolo, pe deal, se vede lumina războiului.

A rămas doar supărarea pe muntele ce şi azi a văzut o zi plin de sânge şi de ură ce s-a stins inutilă.

Antonio şi Vecio şi-au terminat ziua cu aceste înmormântări şi se duc să mânânce ceva înainte de a se duce la culcare; ei au fost destul de norocoşi, se luptă în război, dar în spatele acestuia, chiar dacă au acestă tristă muncă de a aduna morţi. Până la urmă în război nu poţi să alegi ce să faci.

Pe stradă, Antonio face către Vecio:

<<Soldaţi morti am adunaţi mulţi, dar acest Peter Pan, ce am adunat azi, mi-o rămas în minte;l-ai văzut? Nici nu avea semnul bărbi, este mai tânăr decât mine, aşa de tânăr şi în prima linee să lase omorât, şi apoi la niciun soldat nu am găsit flori în buzunar.

Şi- continuă Antonio- acea mică scoică, printre aceşti munţi plini de pietre,…în acest urât război, poate vroia să audă undele mării; ştii Vecio că dacă pui scoica pe ureche se aude zgomotul mării! Cu siguranţă vroia să audă marea ce, poate, este lângă casa sa, dar unde este marea în Imperul Asburgic? În Ungaria nu mi se pare că este vreun mare…

Ai văzut acea bucată de piatră albă şi sclipicioasă? Tu zici că este marmură, dar de ce o avea în buzunar?… Ce amintiri a adus în război cu acea bucată de marmură albă?

Vecio…Vecio, cine ştie cât de îngândurată va fi mamă-sa pentru copilul său în război…cine ştie unde este ţara sa!

Dar şi noi avem mame, şi ale noastre vor fii îngândurate, ce zici, Vecio?>>.

<<Toni, Toni în seara asta vorresti…prea mult. Nu te-am mai văzut niciodată aşa, ce ţi s-a întămplat de eşti aşa?

Noi 2 împreună am adunat mulţi soldaţi morţi, dar nu ai fost niciodată aşa de vorbăreţ!

Acest Peter Pan te-a şocat, este floarea, scoica sau bucata de marmură ce te-au făcut aşa?

Cine ştie…acum că mă gândesc şi eu, ce amintiri îi aduc aceste lucruri ce î-am găsit în buzunare?

Auzi, Toni, am o idee, -continuă Vecio- când se va termina acest război, dacă voi mai trăi, mi-ar plăcea să descopăr cine este acest Peter Pan; acest nume nu se uită aşa de uşor, vrei să-i căutăm mama?

Ştii, băiatule, acum mă simt ca tine, curios şi băgăreţ, chiar aş vrea să-i văd oraşul, cu siguranţă este pe malul mării, mi se pare că Imperul are câteva ţări pe malul mării, poate casa sa este lângă Trieste, dar nu înţeleg de ce purta îmbrăcăminte magiare?>>.

<<Vecio, Vecio… vorbeşti mult, dar văd că gândeşti că mine; acest soldat maghiar nu ne va lăsa să dormim, pentru că vorbim prea mult despre el, aşa ceva nu s-a mai întâmlpat cu nimeni.

Până la urmă este un soldat, un inamic ca toţi ceilalţi, dar ce azi descoperim a fi tânăr, încă cu puţină barbă , cu o mică flore în buzunar, o scoică şi o bucată de marmură albă în buzunar; un nume ce mi se pare italian, apoi descoperim că vine din Ungaria, dar Vecio, nu crezi că există motive pentru tot acest cazualism? Vecio, tu crezi în destin? De ce destinul a decis de a-l opri pe Peter Pan la Col Caprile?

<<Toni,Toni… mi se pare că ai băut cam mult în seara aceasta, ce crezi că ştiu eu despre acea flore, despre acea scoică, despre acea bucată de marmură şi despre destin?

Dar mă faci din ce în ce mai curios şi o să vezi, îţi promit încă odată, că, când războiul se va sfârşi, îi voi căuta casa; o vom căuta  îmreună, îi vom întâlni mama şi îi vom spune că pe fiu său, Peter Pan, nu am reuşit să-l salvăm, dar a murit fără să sufere…

Ştii că nu terbuie să faci să sufere o mamă ce şi-a pierdut fiul în război şi…îi vom spune multe alte lucruri.

Chiar dacă este un inamic, ce ne înteresează? Noi nu suntem nici Imperatorul Austriei, nici regele Italici, suntem toţi soldaţi ascultători, ca inamici noştri, cei pe care îi împuşcăm>>. Vecio îşi termină aşa discursul, ître timp ce Antonio intră în cortul Crucii Roşii Americane ca să mânânce ceva.

Soarele a deja apus şi noaptea, împreună cu luna, începe a păzi aceşti soldaţi obosiţi.

Să sperăm că aceasta va fi o noapte liniştită, dar în război, mai ales pentru vivi, cu greu nopţile sunt liniştite; pentru Peter Pan aceasta va fi prima noapte de linişte, de calmă şi de odihnă.

Mâinile miloase a lui Antonio şi a lui Vecio au depus corpul la picioarele muntelui Grappa, dar spiritual său a rămas în acest aer, împreună cu colegi săi, ce, ca el, nu se vor mai întoarce acasă.

Peter Pan nu va mai revedea Ruszkabŕnya, din Krassň-Szörčny, în îndepărtatul Banat.

 *=ÎN CARTE TOATE POZELE SUNT ALB-NEGRU.

FERDINANDO CELI: "ISCRITTO SIAE SEZ. OLAF POSIZIONE N° 171470" ferdinando.celi@vodafone.it   Webmaster: MICHELE BITTANTE - mikbit@hotmail.com - Traducerea: Mihăilă Adriana